Înțelegem pe deplin impactul pe care acțiunile fiecăruia îl au asupra mediului înconjurător, de aceea tot ceea ce întreprindem stă sub semnul responsabilității și inovării.
Eficiența etichetei și a ambalajului, circularitatea și gestionarea deșeurilor sunt principiile pe care ne bazăm în reducerea amprentei noastre ecologice.
Și, în același timp, facem tot ce ne stă în putință în a dezvolta soluții noi, care să fie prietenoase cu mediul și totodată să asigure pe deplin nevoile și așteptările partenerilor noștri.
Etichete prietene cu natura
Toate aceste soluții au un impact minim asupra mediului, materialele folosite se pot recicla și/sau valorifica post-industrial și permit reducerea consumului de energie cu circa 10%.
În afara acestor acțiuni pe care le implementăm la nivel de companie, facem zilnic, oriunde ne găsim, mici gesturi care ajută natura să atingă o stare de bine.
Acțiuni prietene cu natura
Acestea fiind spuse, sperăm să rămâi și pe mai departe alături de noi pe acest drum al responsabilității față de natură. Deși pare un proces amplu și greu de cuprins, fiecare gest mic făcut zilnic și cu gând bun va face diferența.
Noi suntem convinși de asta. Tu nu? 🙂