Acasă Blog Rottaprint, o tipografie cu certificare DPG în România

Rottaprint, o tipografie cu certificare DPG în România 31/07/2023

Tipografia Rottaprint a obținut certificarea DPG în septembrie 2022.

Tipografie cu certificare DPG | Rottaprint

Ce înseamnă certificare DPG?

Certificarea DPG (Deutsche Pfandsystem GmbH) reprezintă un sistem de depozitare și returnare a ambalajelor din plastic din Germania, având ca scop încurajarea reciclării și reducerea deșeurilor pentru recipientele de băuturi.

Cum funcționează sistemul DPG?

Legea germană privind ambalajele, adoptată în 2019*, prevede că pentru ambalajele de unică folosință destinate băuturilor se aplică o garanție de cel puțin 0,25 euro. Această taxă este suportată de producători și este inclusă în prețul final al produselor.

Sistemul DPG a fost creat pentru a rezolva această problemă, oferind consumatorilor o rambursare de 0,25 euro pentru fiecare recipient reciclat.

Recipientele de plastic, destinate băuturilor, umplute o singură dată de către producător, pot fi returnate și reciclate în întreaga Germanie. După returnare, acestea sunt transformate în noi ambalaje de unică folosință pentru băuturi1. Astfel, sistemul DPG contribuie la economia circulară, promovând reciclarea și reutilizarea ambalajelor.

Tipografie cu certificare DPG | Rottaprint

Marcajul DPG – Obligatoriu pentru participarea la sistem

Etichetele și ambalajele recipientelor de băuturi single use plastic cu marcajul DPG sunt destinate exclusiv distribuției către consumatorii finali din Germania. Iar avantajele marcajului se desfășoară în mod util numai în cadrul sistemului german de depozitare unidirecțional coordonat de DPG.

Producătorii și importatorii de băuturi care participă la sistemul DPG trebuie să eticheteze ambalajele pentru băuturi cu depozit obligatoriu conform specificațiilor impuse de DPG. Acesta este singurul mod în care pot fi recunoscuți și integrați cu succes în sistem. Astfel, utilizarea logo-ului DPG devine obligatorie pentru a putea vinde ambalaje pentru băuturi cu depozit pe piața germană. Un sistem care s-a dovedit de-a lungul multor ani că sprijină economia circulară.

Imprimarea logo-ului DPG de către Rottaprint

Imprimarea logo-ului DPG, așezat vertical pe codul de bare (Global Trade Item Number, GTIN), cu o cerneală specială DPG pe etichetă, este exclusiv rezervată tipografiilor specializate în producția de etichete și ambalaje flexibile.2

Rottaprint deține o certificare DPG, prin urmare este certificată să imprime logo-ul DPG pe etichete și ambalaje flexibile, respectând cu strictețe cerințele sistemului DPG. Ne asigurăm că poziționarea și dimensiunea respectă cerințele adecvate. Acuratețea imprimării logo-ului DPG joacă un rol central în tot acest proces. Astfel, consumatorii finali nu vor întâmpina dificultăți la returnarea recipientelor în automatele de vending inversate – RVM (Reverse Vending Machines).

Imprimare logo DPG de tipografia Rottaprint | Rottaprint

Domeniile acoperite de sistemul DPG

Etichetele DPG sunt aplicate pe segmentele de băuturi și alimente, fiind destinate exclusiv pieței de ambalaje returnabile. Clienții principali pentru care se produc etichete DPG sunt producătorii de băuturi din Germania.

Băuturile care fac obiectul sistemului de depozitare și returnare:

  • Apă și băuturi răcoritoare carbogazoase și necarbogazoase (ape minerale, limonade, sucuri, înlocuitori de lapte)
  • Băuturi lactate** (lapte și derivate precum iaurt, chefir)
  • Băuturi din fructe/vegetale
  • Băuturi dietetice
  • Băuturi alcoolice și non-alcoolice (vin, bere, spumante etc.)
  • Băuturi mixte alcoolice/non-alcoolice

Condiția necesară care trebuie îndeplinită este ca băuturile să fie umplute în recipiente de plastic de unică folosință, cu un volum de umplere cuprins între 0,1 și 3,0 litri.

**Notă: Începând cu 1 ianuarie 2024, băuturile lactate umplute în sticle de plastic de unică folosință, vor fi supuse și ele unui depozit obligatoriu, extinzând astfel aplicarea sistemului DPG și contribuind la o economie circulară durabilă.3

Suntem încântați că ne-am alăturat, prin această certificare DPG,  inițiativei de reciclare, care nu doar promovează economia circulară și protecția mediului, ci ne permite să ne reafirmăm angajamentul față de sustenabilitate Cum? Inovând și oferind soluții care contribuie la reducerea impactului asupra mediului.

Imprimare logo DPG de tipografia Rottaprint | Rottaprint

∗https://dpg-pfandsystem.de/index.php/en/the-one-way-deposit-system/the-dpg-deposit-process.html

¹https://dpg-pfandsystem.de/index.php/en/the-one-way-deposit-system/useful-information/109-notices/303-how-do-i-distinguish-between-single-use-or-reusable-beverage-packaging.html

²https://dpg-pfandsystem.de/index.php/en/the-one-way-deposit-system/useful-information/109-notices/343-small-but-powerful.html

³https://dpg-pfandsystem.de/index.php/en/the-one-way-deposit-system/useful-information/108-legal-changes/345-expansion-of-deposit-obligation-as-of-1-january-2024.html